Neonatologie
Prezentarea secției
În actuala organizare, secția Neonatologie este situată la etajul V al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și are în componență 4 compartimente, complet dotate și funcționale:
Compartiment de Terapie intensivă neonatală
cu o capacitate de 5 paturi, situat în corpul D, dotat cu echipamente de înaltă performanță, necesare pentru îngrijirea prematurului cu vârsta de gestație mică și a tuturor nou născuților, indiferent de vârstă sau greutate, care necesită susținerea funcțiilor vitale, alimentație parenterală, tratamente medicamentoase, corectarea dezechilibrelor biochimice sau metabolice, alte proceduri sau manevre medicale – (ecografie transfontanelară, cardiacă, abdominală, Rx pulmonar) -toate efectuate la patul bolnavului, analize medicale recoltate în regim de urgență și efectuate la minilaboratorul echipat la nivelul secției, consulturi interdisciplinare – oftalmologic, neurologic, chirurgical – în acest fel se intervine rapid și eficient în soluționarea problemelor de patologie-neonatală.
De asemenea, acest compartiment este monitorizat video/audio 24/24, 7/7.
Compartiment Prematuri
cu o capacitate de 10 paturi, se adresează nou născuților cu VG < 37 săptămâni, GN mai mică de 2500 g, care nu necesită reanimare sau susținerea funcțiilor vitale. Prematurilor, care au o adaptare postnatală mai dificilă și necesită supraveghere, li se asigură confort termic în incubator, uneori necesită oxigenoterapie, monitorizarea funcțiilor vitale, se inițiază alimentația orală – prin gavaj sau la sân, se efectuează investigații paraclinice, urmând să fie mutați în sistem rooming-in când aceștia sunt echilibrați cardio-respirator și tolerează alimentația-orală.
De asemenea, se practică terapia skin-to-skin, cu multe beneficii în îngrijirea prematurilor.
Compartiment Eutrofici și Cezariene
organizat în sistem rooming-in, oferă posibilitatea acomodării rapide a mamei cu minunea din viața ei, inițierea alimentației la sân cât mai repede posibil, inițierea și instruirea acesteia în îngrijirea zilnică a nou născutului - cu personal medical instruit în acest sens. Toate saloanele sunt dotate cu TVși frigider.
Secția de neonatologie este utilată în acord cu cele mai noi cerințe internaționale, echipamente de reanimare și îngrijire neonatală:
- incubatoare moderne
- aparate de ventilație asistată
- monitoare cardio-respiratorii
- pulsoximetre
- aparat de dozare a gazelor sanguine
- minilaborator pentru efectuarea investigațiilor paraclinice în regim de
urgență (max. 15’)
- Rx mobil
- Ecograf
- lămpi fototerapie
- aparat testare auz la nou născut
- bilirubinometru
- materiale consumabile de unică folosință
- monitorizare video/audio 24/24; 7/7
Pentru a onora statutul de „Spital prieten al Copilului” –în secția de neonatologie se promovează alimentația cu lapte de matern a tuturor nou născuților.
Anual, acordăm îngrijire și asistență medicală pentru peste 2500 nou născuți.
Muțumim medicilor de excepție care au coordonat cu înalt profesionalism, de-a lungul timpului, activitatea secției noastre.
CONTACT – tel. 0206-205100 – interior 2082
Coordonarea secției
Medic șef secție: Dr. Pîrvănoiu Margareta-Iuliana -medic primar pediatru, masterat în neonatologie TINN, competență în ecocardiografie generală și management sanitar
Asistent șef: Rus Adriana
Asistent coordonator TINN și prematuri: Kalisch Liliana
Medicii care activează în cadrul secției
PÎRVĂNOIU MARGARETA-IULIANA
SEF SECTIE,
MEDIC PRIMAR
Pediatrie,
Neonatologie
HODIȘ DANA - CRISTINA
MEDIC SPECIALIST
Neonatologie
VERONESCU LAURA
MEDIC PRIMAR
Pediatrie
BROANCĂ ROZALIA
MEDIC SPECIALIST
Pediatrie
MUREȘAN ALEXANDRA-CORINA
MEDIC SPECIALIST
Neonatologie
POP IZA-TALIDA
MEDIC SPECIALIST
Pediatrie
SLOVAC MARIA
MEDIC SPECIALIST
Neonatologie
INDRIE CLAUDIA - IULIA
MEDIC SPECIALIST
Neonatologie
TIFOR NICOLETA- MARCELA
MEDIC SPECIALIST
Neonatologie
CHIRILĂ LIDIA
MEDIC SPECIALIST
Neonatologie