Endocrinologie
Prezentarea secției
Compartimentul Endocrinologie este componentă a Spitalului Județean de Urgență ,, Dr. Constantin Opriș” Baia Mare
În anul 1996, luna Iunie, s-a înființat Secția Endocrinologie, cu un număr de 25 paturi. Pe parcursul anilor, ca urmare a reducerii paturilor la 15, acesta a devenit Compartiment Endocrinologie, din anul 2010 funcționând cu un număr de 10 paturi.
În Compartimentul Endocrinologie pacienții pot efectua investigații de specialitate pentru diagnosticarea, tratarea și monitorizarea patologiei endocrine tiroidiene, hipofizare, suprarenaliene, gonadale respectând noile ghiduri ale Ministerului Sănătății.
Cu ajutorul laboratorului de analize al Spitalului Județean (dozări hormonale, markeri tumorali) al serviciului de imagistică medicală (ecografie, RMN, CT, DXA), explorări funcționale, al consulturilor interdisciplinare și serviciului chirurgical, cazurile pot fi administrate complet și corect, de către medicii endocrinologi angajați, fiecare având competente asociate specialității de bază.
Coordonarea compartimentului
Medic coordonator - Dr. Cozma Ioana Anca
Asistent coordonator – Pop Elenuta
Medicii care activează în cadrul secției
COZMA IOANA ANCA
MEDIC ȘEF
MEDIC PRIMAR
Endocrinologie
VELEA BOTA MONICA
SPECIALIST
Endocrinologie
CONTIU ZAGREANU IULIA
SPECIALIST
Endocrinologie