Imprimă această pagină

Ziua Mondială a Prematurului organizată în premieră locală în Baia Mare

Vineri, 17 noiembrie 2017, cu începere de la ora 17.00, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, în colaborare cu Asociația Prietenii Spitalului ”Dr. Constantin Opriș” și Dr. Marga Pîrvănoiu, șeful secției Neonatologie organizează, în premieră locală, ”Ziua Mondială a prematurului” în Baia Mare. Evenimentul, care se anunță unul de excepție, va fi organizat în cadrul Restaurantului ”Grand Gala Il Padrino”. Scopul acestei gale este unul caritabil, dorindu-se achiziționarea unui incubator și pătuțuri de ultimă generație pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Ziua mondială a prematurității este marcată, anual, la 17 noiembrie. Inițiată de Fundația Europeană pentru Îngrijirea Nou-născuților, în 2010, și marcată, oficial, începând cu 2011, această zi are rolul de a atrage atenția asupra riscurilor pe care le presupune nașterea prematură.
Evenimentul, gândit până în cele mai mici detalii cuprinde cină, spectacol de dans oferit de ”Prodance Baia Mare”, dar și o prezentare de modă în organizarea Alexandrei Danciu. Un număr de 12 prematuri cu vârste cuprinse între 1 și 2 ani vor defila pe scenă, în aplauzele invitaților. Micuții manechini sunt copii care s-au născut, în ultimii doi ani, în Spitalul Județean din Baia Mare, având între 800 de grame și 1,1 kilograme la naștere și care s-au dezvoltat, frumos și armonios, pe Secția de Neonatologie, sub îngrijirea medicului șef, Marga Pirvanoiu.
”Terapia Intensivă Neonatală este locul unde începe VISUL – visul părinților care speră să aibă un copil sănătos, VISUL – care, din nefericire, pentru unii se destramă. Este un privilegiu și o imensă responsabilitate să ai grijă de nou-născuți. Însă dacă aceștia trebuie să treacă pragul TINN, implicarea și responsabilitatea noastră este cu mult mai mare. Noi, cadrele medicale, în momentul în care deschidem ușile acestui compartiment, suntem întâmpinați adesea cu alarme și cu o intensă activitate. Sunt zile când ai impresia că nu atingi pământul, sunt zile când nu ai timp nici să respiri. Nou născuții sunt atât de mici și fragili, încât situația lor se poate schimba în orice clipă. A-i încuraja și a-i sprijini pe părinți este cel mai delicat lucru. Încercăm să îi liniștim deoarece suntem împreună în acest carusel. De cele mai multe ori strădania noastră are rezultate, însă există și situații cu final nefericit. Pe unii îi conducem spre ușă, după un drum greu și dificil, alți copii sunt transferați pe alte secții, având nevoie de terapii suplimentare. Un scurt moment de răgaz și alergăm iar, cu balonul de resuscitare, știind că un nou prematur are nevoie de ajutorul nostru. Dar când mamele părăsesc maternitatea, după săptămâni sau chiar luni de luptă asiduuă, lacrimile, zâmbetele și îmbrățișările de la final nu au nevoie de alte cuvinte…”, a arătat dr. Marga Pîrvănoiu, medicul-șef al Secției de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

 

Biroul de presă al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare