Imprimă această pagină

La Spitalul Județean de Urgență Baia Mare va fi înființat Biroul Pacientului

Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Asociația Prietenii Spitalului și-au propus, în acest an, demararea și implementarea a două proiecte ambițioase și utile pentru pacienți. Unul dintre ele face referire la înființarea și dotarea Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară, iar cel de-al doilea, o premieră la nivel de Maramureș, va reprezenta deschiderea unui Biroul al Pacientului, care se dorește a fi funcțional începând cu data de 15 februarie 2017. Deschiderea acestui birou este un alt proiect pe care Asociația Prietenii Spitalului ”Dr. Constantin Opriș” l-a gândit alături de reprezentanții unității medicale băimărene, scopul fiind acela de îmbunătățire a serviciilor medicale, iar grupul țintă este reprezentat de întreaga comunitate maramureșeană.
Potrivit datelor prezentate, un asemenea Birou al Pacientului a fost implementat cu succes într-un singur spital din România, respectiv în Zalău, însă modelul a fost preluat de la spitalele din statele europene. Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare își arată, în acest mod, deschiderea față de pacienți sau aparținători, arătând că aparatul medical și executivul unității medicale își doresc să vină în sprijinul celor care au nevoie de informații. La acest birou se va afla un reprezentat al Asociației Prietenii Spitalului, tot Asociația fiind cea care va suporta costurile privind salariul viitorului mediator.
Romana Furtună, președintele Asociației Prietenii Spitalului ”Dr. Constantin Opriș” a precizat, în cadrul conferinței de presă convocată la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, că, prin înființarea acestui birou, se va dezvolta o relație corectă cu pacienții și apartinătorii care au nevoie de informații. Mediatorul va cunoaște legislația pentru a putea răspunde întrebărilor ce îi vor fi adresate, dar va prezenta pacienților și drepturile și obligațiile pe care le au. Asociația se dorește a fi un mediator între pacienți și cadrele medicale, iar reprezentantul de la Biroul Pacientului se va ocupa de medierea și rezolvarea problemelor prezentate. Reprezentanții unității medicale au arătat că, prin înființarea unui astfel de birou, pacienții pot să își prezinte nemulțumirile sau, de ce nu, aprecierile față de modul în care au fost tratați și îndrumați în intervalul de timp petrecut în spital.
Biroul de presă al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare